Liderul de la Casa Albă a susținut până recent, că în 2016 cele două părți au discutat despre adoptarea copiilor ruși de către americani.
Donald Trump repetă că nu a știut în avans despre întâlnirea din anul 2016.
„Este o știre falsă că aș fi îngrijorat de întâlnirea pe care a avut-o minunatul meu fiu, Donald, la Trump Tower. A fost o întâlnire care a avut scopul de a obține informații despre un oponent, o practică complet legală și care este făcută mereu în politică. Nu am știut despre ea„, a declarat Donald Trump pe Twitter.
Fake News reporting, a complete fabrication, that I am concerned about the meeting my wonderful son, Donald, had in Trump Tower. This was a meeting to get information on an opponent, totally legal and done all the time in politics – and it went nowhere. I did not know about it!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) August 5, 2018
Biroul Federal pentru Investigații (FBI), Senatul SUA și Camera Reprezentanților anchetează cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și presupuse contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigațiile.
O parte a anchetei se concentrează asupra unei întâlniri din iunie 2016, între Donald Trump Jr. și alți membri ai echipei de campanie și un grup de persoane din Rusia.
În 2016, fiul cel mai mare al președintelui, împreună cu Jared Kushner și fostul director al echipei de campanie prezidențială, Paul Manafort, au participat la o întrevedere cuNatalia Veselnițkaia, un avocat rus.
Întrevederea ar fi fost aranjată de un publicist care îl cunoștea pe Trump Jr și care l-a informat pe acesta că un oficial rus de rang înalt „s-a oferit să furnizeze echipei de campanie a lui Trumpinformații compromițătoaredespre Clinton”, iar oferta făcea parte din „susținerea Guvernului rus pentru Trump„. Donald Trumpneagăorice acuzație și susține că a aflat de întrevedere abia în 2017.
„Afirmațiile avocatului rus erauvagi,ambigueșilipsite de sens. Nu au fost furnizate informații folositoare. Devenise foarte repede clar că nu avea nicio informație importantă. Tatăl meu nu a știut de această întâlnire. Am fost rugat să particip la întâlnire de către o cunoștință, dar nu mi s-a spus în prealabil numele persoanei pe care o voi întâlni. Am discutat, înainte de toate, despreun program de adopțiea copiilor ruși care era în funcțiune și extrem de popular în rândul familiilor americane cu ani în urmă și a fost încheiat de Guvernul rus, dar nu era o chestiune de campanie și nu a avut niciun rezultat. Întâlnirea a durat între 20 și 30 de minute. Ulterior, cunoștința care a organizat-o mi-a cerut scuze pentru cămi-a irosit timpul„, a declarat în urmă cu un an, fiul cel mare al lui Donald Trump.
Posturile CNN și NBC relatau luna trecută că fostul avocat al președintelui, Michael Cohen este dispus să declare în fața investigatorilor că liderul de la Casa Albă știa în avans de întrevederea între câțiva membri ai echipei sale de campanie și oficiali ruși, care s-au oferit să furnizeze informații compromițătoare despre Hillary Clinton.Cohen a susținut că era prezent, împreună cu alte persoane, când Donald Trumpa fost informatdespre întrevederea, pe care actualul lider de la Casa Albă ar fi încurajat-o.